Procurorul anticorupţie care a soluţionat dosarul privind corupţia din Portul Constanţa arată - în rechizitoriul transmis instanţei supreme că senatorul Mircea Banias, inculpat în acest caz, nu a comis fapta de trafic de influenţă atunci când, telefonic i-a cerut fostului ministru al Internelor, Vasile Blaga, să intervină pentru repunerea în funcţie a fostului director al Direcţiei Sanitar-Veterinare Constanţa.
Potrivit convorbirii interceptate, în 3 decembrie 2010, senatorul Mircea Banias a intervenit pe lângă ministrul Blaga pentru a-l păstra în funcţie pe fostul director de la Direcţia Sanitar-Veterinară Constanţa.
"Banias Mircea: Să trăiţi, domn'ministru!
Domnul: Salut, Mircea!
Banias Mircea: Am o rugăminte. Nu ştiu dacă mai putem face ceva, dar ăsta de la ANSV mi l-a schimbat pe directorul de la DSV-ul Constanţa şi e omul nostru, a muncit. E un om foarte serios.
Domnul: Dar cine l-a pus?
Banias Mircea: Păi...
Domnul: Cine l-a schimbat?
Banias Mircea: UNPR-ul susţine pe altcineva. Am înţeles că şi-a băgat şi Claudiu Palaz, prefectul, coada un pic pentru ăştia la UNPR şi m-a sunat ăsta acum. Eu i-am zis să facă contestaţie luni, dar poate reuşim să facem ceva că chiar e păcat de omul acesta. A muncit şi a fost alături de noi.
Domnul: Ştii ce te rog?
Banias Mircea: Da.
Domnul: Mircea, mă suni la ora opt dimineaţă, luni.
Banias Mircea: Da, da.
Domnul: 7.30-7.45.
Banias Mircea: Şi încă o chestie, domn ministru! Nu a fost nicio negociere cu UNPR-ul. Nu e corect. Adică, dacă ne înţelegeam pe treaba asta, mai ziceam, dar nu a fost. E... Pe la spate, e urâtă.
Domnul: Te rog eu să mă suni.
Banias Mircea: La opt luni, vă sun. Da.
Domnul: Bine, Mircea.
Banias Mircea: Să trăiţi. Mulţumesc", notează anchetatorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în rechizitoriu.
Procurorul de caz arată despre această interceptare, că în raport cu restul elementelor adunate în timpul urmăririi penale, "nu are, totuşi, nicio relevanţă în cauză pentru că, pur şi simplu, intervenţia făcută cu inculpatul Banias pentru renumirea în funcţie a fostului director al DSV Constanţa nu a fost solicitată de inculpatul Eugen Bogatu".
În concluzie, arată anchetatorul, "prezentul punct patru nu va mai fi reţinut în enumerarea intervenţiilor făcute sau la care s-a obligat inculpatul Banias Mircea pentru a susţine doleanţele şi interesele inculpatului Bogatu Eugen şi ale grupului infracţional organizat".
În 2 aprilie, senatorul Mircea Banias, Eugen Bogatu, Laurenţiu Mironescu şi alte 36 de persoane, inspectori vamali, intermediari şi reprezentanţi ai unor firme, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în 2 aprilie, în dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanţa.
Dosarul e judecat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primul termen fiind stabilit pentru 25 iunie 2012.