Anchetă penală la Ministerul Transporturilor. Direcţiia Naţională Anticorupţie a făcut mai multe percheziţii la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri una dintre persoanele verificate fiind chiar şeful CNADNR Daniela Drăghia. Se pare că ar fi vorba de suspiciuni de fraudă la licitaţiile pentru realizarea tronsoanelor de pe Coridorul IV. Potrivit mai multor informaţii apărute în presă, procurorii DNA au percheziţionat, miercuri, locuinţa şefului CNADNR, Daniela Drăghia, şi birourile a doi directori din companie, de unde au ridicat mai multe documente.
Cu două săptămâni în urmă, presa a publicat informaţii referitoare la percheziţii DNA la sediul firmei Consitrans, care are contracte cu CNADNR. Reprezentanţii CNADNR,
citaţide Mediafax, au declarat că sediul companiei nu a fost percheziţionat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nici nu a fost trimisă o solicitare oficială pentru o eventuală acţiune de acest fel.
"În urma informaţiilor transmise astăzi, 21 septembrie a.c. în mass-media, conform cărora sediul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ar fi fost percheziţionat de inspectori ai Departamentului Naţional Anti-Corupţie (DNA), suntem în măsură să facem următoarele precizări: 1. Sediul CNADNR nu a fost percheziţionat de personal al organelor de urmărire penală. 2. CNADNR nu a primit nicio solicitare oficială din partea organelor de urmărire penală privind o eventuală percheziţie la sediul Companiei. 3. CNADNR a răspuns prompt tuturor solicitărilor organelor de urmărire penală şi va acţiona la fel şi în continuare", se arată în comunicatul CNADNR.
Potrivit reprezentanţi
lor CNADNR, promovarea unor informaţii false despre activitatea instituţiei poate prejudicia imaginea şi credibilitatea CNADNR, inclusiv în relaţia cu partenerii şi finanţatorii externi.