„Începând cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă şi alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici.
Inculpaţii Andronic Dan, Marcovici Marius Andrei şi Mateescu Lucian au aderat la grupul infracţional: primii doi în anul 2007, ultimul în anul 2011.
Prin această activitate infracţională s-a cauzat un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro , sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru cumpărătorul de influenţă, Truică Remus şi asociaţii acestuia în grupul infracţional”.
Sursa: Comunicat DNA
Informațiile au fost prezentate în ediția de joi a emisiunii „100 de minute cu Alessandra Stoicescu”.