DNA a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a evalua asupra necesităţii sesizării din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 277 Cod penal, respectiv compromiterea intereselor justiţiei, în legătură cu faptul că într-un comunicat a inclus date nepublice din ancheta care vizează instituţia.
Potrivit unui comunicat al DNA, "în conţinutul unui comunicat dat publicităţii la data de 1 august 2017, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul a inserat date nepublice din cadrul unei anchete penale, de natură să afecteze buna desfăşurare a acesteia".
În comunicatul transmis de Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul sunt transmise date despre obiectul percheziţiei şi se fac referiri la calitatea persoanelor audiate şi la natura probelor.
"Datele din anchetă au fost devoalate de instituţia guvernamentală în condiţiile în care, anterior, Direcţia Naţională Anticorupţie - unitatea de parchet competentă să efectueze ancheta a emis un comunicat din care rezulta că stadiul în care se află în prezent ancheta impune limite stricte de comunicare publică (...) Precizăm că regimul informaţiilor referitoare la acte procedurale efectuate de organele de urmărire penală, respectiv percheziţii, audieri de persoane, etc., este strict reglementat, iar informaţii de acest tip nu pot face obiectul comunicării publice decât în anumite împrejurări, strict determinate de stadiul anchetei şi stabilite numai de organul de urmărire penală", se mai arată în comunicat.
Percheziţiile efectuate luni de procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DNA Bucureşti în patru birouri din cadrul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, care are sediu principal în Palatul Victoria, au vizat concursurile pentru ocuparea funcţiilor de consilier 1 şi consilier 2, organizate de către minister în aceeaşi zi, a anunţat marţi, printr-un comunicat transmis AGERPRES, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.
"În cursul zilei de luni, 31 iulie, mai mulţi procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DNA Bucureşti au efectuat percheziţii, în baza unui mandat de percheziţie domiciliară emis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, în patru birouri din cadrul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, care are sediu principal în Palatul Victoria", se arată în comunicatul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul.
Sursa citată precizează că "percheziţia s-a desfăşurat între orele 15.00 şi 19.00 şi a vizat concursurile pentru ocuparea funcţiilor de consilier 1 şi consilier 2, organizate de către minister în aceeaşi zi".
"Au fost audiate persoane de la cabinetul ministrului şi din minister - respectiv Comisia de concurs, au fost făcute fotografii şi filmări pe toată perioada percheziţiilor", se arată în comunicat.
Reprezentanţii ministerului îşi exprimau dorinţa "ca ancheta să se desfăşoare cât mai repede şi să aflăm adevărul, astfel încât să ştim dacă au fost comise fapte în afara legii". "Ne exprimăm pe aceasta cale încrederea în corectitudinea acţiunilor întreprinse de către autorităţile statului, precum şi în competenţa şi corectitudinea justiţiei din România", se mai menţionează în comunicat.
DNA precizase, anterior, că percheziţiile efectuate luni la sediul Guvernului vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie comise în cursul lunii iulie 2017.