DNA a început urmărirea penală împotriva capilor fotbalului românesc. Într-un comunicat dat publicităţii de Direcţia Naţională Anticorupţie, se precizează că s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea de infracţiuni de
înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva următorilor inculpaţi:
impresarii Ioan şi Victor Becali, Gheorghe Copos - preşedintele şi patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti, avocatul Sică Puşcoci, fostul director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi - Mihai Stoica, Cristian Borcea - preşedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, Mircea Stoenescu - fost preşedinte al clubului de fotbal Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, impresarul Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu, acţionar la clubul de fotbal Dinamo.
Ei sunt acuzaţi că, prin tranzacţii ilegale şi folosire de interpuşi, au externalizat sume de peste 10 milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activităţi de impresariat.
În comunicat se arată că, în perioada 1999 ? 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor
au fost transferate în conturile firmelor off-shore din Insulele Virgine şi Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiţi şi-au însuşit în interes personal sumele externalizate.
Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi rezultate din transferul în străinătate a 12 fotbalişti: Contra Cosmin, Codrea Paul, Cernat Florin, Mara Bogdan, Sănmărtean Lucian, Bratu Florin, Alexa Dan, Mihalcea Adrian, Mitea Nicolae, Dulca Cristian, Ganea Ionel, Arhire Iulian.
COMUNICATUL DNA (pdf)
Antena 3