Antena 3 CNN Actualitate DNA a început audierile în cazul favorizării lui Cristian Borcea: ”Recompense cam cât 300 deţinuţi la un loc"

DNA a început audierile în cazul favorizării lui Cristian Borcea: ”Recompense cam cât 300 deţinuţi la un loc"

1 minut de citit Publicat la 11:04 07 Sep 2018 Modificat la 11:04 07 Sep 2018
DNA a început audierile în cazul favorizării lui Cristian Borcea: ”Recompense cam cât 300 deţinuţi la un loc"
foto: captura Antena 3

DNA a început audierile în dosarul constituit în urma denunţului referitor la posibile fapte de corupţie în legătură cu favorizarea lui Cristian Borcea prin acordarea în mod ilegal a unor recompense, anunţă Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Sindicaliştii arată că problema esenţială a acordării permisiunilor de ieşire din penitenciar pentru Cristina Borcea este legată de interdicţia legală de a acorda această permisiune de ieşire din penitenciar unui deţinut care este cercetat sau urmărit penal ori are pe rolul organelor judiciare alte cauze, potrivit Hotărârii de Guvern 157/2016 art. 213, alin. 2, lit. b şi c.

"Pe perioada detenţiei (martie 2014 - iulie 2018), deţinutul Cristian Borcea a fost implicat în 3 dosare penale 6536/2/2008, 375/P/2017 şi 806/2/2016 având pe rând calitatea de suspect, învinuit respectiv inculpat, iar date referitoare la aceasta există la dosarul de penitenciar acesta fiind citat şi prezentat la oragnele judiciare. Conform evidenţelor, deţinutul Cristian Borcea a acumulat în cei 4 ani executaţi 2378 de credite, cam cât ar fi putut acumula 300 de deţinuţi la un loc. Pe baza acestor credite a beneficiat de 20 de recompense cu suplimentarea drepturilor la pachet şi vizită şi 17 permisiuni de ieşire din penitenciar (dintre care 10 în ultimele 12 luni calendaristice). Niciun deţinut din sistemul penitenciar nu a beneficiat de un asemenea număr de recompense", potrivit sursei citate.

×
Etichete: DNA audieri borcea
x close