Curtea de Apel Constanţa a amânat pentru 29 mai pronunţarea în dosarul în care arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene, DNA cerând instanţei, la ultimul termen de miercuri, condamnarea acestuia la perioada maximă prevăzută de lege, în timp ce avocatul lui Teodosie a solicitat achitarea clientului său.
Decizia pe care o vor lua judecătorii nu va fi definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe lângă pedeapsa maximă în cazul arhiepiscopului Tomisului, DNA a mai cerut ca acesta să achite prejudiciul creat, de aproape 1,4 milioane de lei.
Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Potrivit DNA, în perioada 2010 - 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, şi alţi cinci inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu APIA, pentru a primi fonduri europene.