Precipitaţiile abundente au făcut prăpăd în 11 judeţe aflate sub incidenţa avertizării cod portocaliu de ploi. În Buzău, Brăila, Galaţi sau Bacău, zeci de case au fost inundate, sute de animale au murit şi traficul feroviar şi cel rutier au fost întrerupte temporar. Şi hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii, valabil pînă astăzi la ora 16. Codul vizează cursurile rîurilor din Mehedinţi, Caraş, Timiş, dar şi din Harghita, Prahova, Vrancea.
Zeci de case şi gospodării au fost inundate în Buzău şi mai multe străzi s-au transformat în râuri. Cea mai gravă situaţie este în comuna Vipereşti unde viitura a acoperit calea ferată şi a inundat un cartier întreg.
În Brăila, zeci de gospodarii au fost inundate şi multe păsări şi animale au murit înecate. Cele mai afectate au fost localitatile Plopu si Mircea Vodă.
Şi oraşul Ianca a fost afectat de ploaia torenţială. Peste 10.000 de localnici au rămas fără curent electric, după ce un post de transformare a fost inundat.
În comuna Caşin din Bacău, 4 autoturisme au fost blocate pe un drum judeţean din cauza aluviunilor aduse de precipitaţii. Un a făcut un atac de panică şi a intrat în stop cardio-respirator. Tot din cauza precipitaţiilor abundente, traficul feroviar a fost întrerupt în staţia Borzeşti mai bine de o oră, la fel şi circulaţia maşinilor pe Drumul Naţional 11 A Adjud -Oneşti.
Traficul feroviar a fost întrerupt temporar şi în comuna Costişa la graniţa dintre judeţele Neamţ şi Bacău. Calea ferată a fost blocată de viitura de pe dealuri.
Codul portocaliu de ploi şi vijelii a expirat în această dimineaţă, însă ploile vor continua şi în zilele următoare.