Apărarea aeriană a României a primit un impuls neaşteptat sub forma sistemului anti-drone american M-LIDS, care a fost desfăşurat odată cu Divizia 101 Aeropurtată a SUA, ale cărei unităţi sunt în prezent la Mihail Kogălniceanu.
Potrivit Ambasadei SUA în România, primele trageri cu acest sistem au avut loc în urmă cu o săptămână în poligonul de antrenament Capu Midia.
M-LIDS (Mobile-Low Integrated Defeat System) este cel mai nou sistem anti-drone din armata SUA.
Trageri reale efectuate la Capu Midia
Acest sistem include o serie de mijloace diferite, care ar trebui să asigure contramăsuri de succes împotriva UAV-urilor inamice, în special:
- radar AN/TPQ-50
- senzori de imagine termică
- mijloace de determinare a direcţiei
- mijloace de război electronic
- tun automat XM914 de 30 mm.
Până în prezent, M-LIDS au fost observate în afara SUA doar în Kuweit.
În prezent, se ştie despre planurile primare ale Pentagonului de a comanda un total de doar 45 de astfel de sisteme, care ar trebui să consolideze cinci divizii.
În urmă cu câteva zile, Ministerul Apărării Naţionale a sesizat Parchetul Militar, după ce baza de la Kogălniceanu a fost survolată de drone, cel mai probabil comerciale.
Paza bazei unde sunt dislocate cele mai multe trupe americane în ţara noastră este asigurată de partea română.