Reprezentanţii statelor membre NATO şi cei ai Ucrainei au condamnat, miercuri, recentele atacuri ale armatei ruse asupra porturilor ucrainene, în apropierea frontierei României, şi au analizat problemele de securitate din zona Mării Negre.
Luminița Odobescu, ministru de Externe, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre aspectele discutate în cadrul întâlnirii de la Bruxelles, care au făcut trimitere inclusiv la România.
"A fost discutată de către Aliați, împreună cu Ucraina, situația de securitate din regiunea Mării Negre, atât ca urmare a deciziei Rusiei de a nu mai prelungi inițiativa privind cerealele la Marea Neagră, cât și ca urmare a atacurilor recente ale Rusiei asupra infrastructurii portuare și de transport, inclusiv în apropierea graniței cu România.
Aliații, împreună cu Ucraina, au condamnat ferm decizia unilaterală de retragere a Rusiei din acordul privind cerealele, dar și atacurile din apropierea României.
Citește și: Patronul clubului londonez de fotbal Tottenham Hotspur, arestat la New York. Acuzațiile care i se aduc
Aliații au constatat că amenințările recente ale Rusiei prezintă un risc de escaladare și pot să afecteze libertatea de circulație în Marea Neagră. De aceea, Aliații au decis astăzi consolidarea măsurilor de supraveghere și de recunoaștere, inclusiv în ceea ce privește patrularea maritimă" a declarat Luminița Odobescu, ministru de Externe, la Antena 3 CNN.
Ministrul a mai adăugat că România continuă să sprijine Ucraina, inclusiv în ceea ce privește tranzitul de cereale.
"Guvernul României deja este angajat cu măsuri de extindere a capacităților de transport terestru, feroviar și fluvial.
Evident, vigilența este sporită. Nu avem semnale, la acest moment, că există riscuri la adresa României. România beneficiază de garanții solide de securitate", a mai adăugat ministrul.