Antena 3 CNN Actualitate Directorul Spitalului de Urgenţă Sibiu: "Nu cred că este cazul ca spitalul să fie implicat în această campanie electorală”

Directorul Spitalului de Urgenţă Sibiu: "Nu cred că este cazul ca spitalul să fie implicat în această campanie electorală”

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 23:30 12 Noi 2020 Modificat la 23:30 12 Noi 2020
Directorul Spitalului de Urgenţă Sibiu: "Nu cred că este cazul ca spitalul să fie implicat în această campanie electorală”
Sursa foto: Hepta

 Liliana Coldea subliniază că principalul său obiectiv este să asigure sănătatea pacienţilor şi nu este interesată de campania electrorală.

"Eu nu am primit nicio adresă oficială din partea USR Sibiu, iar noi ceea ce facem la nivel de spital este despre sănătatea pacienţilor. Eu nu ştiu despre campania electorală, dar nu cred că este cazul ca spitalul să fie implicat în această campanie electorală", a declarat, joi, Liliana Coldea pentru Agerpres.ro

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu face un apel de solidaritate pentru salvarea tuturor pacienţilor

„Cred că în acest moment, toate forţele noastre trebuie să fie concentrate pentru ajutorul pacienţilor care sunt infectaţi şi nu numai, pentru că nu este doar această categorie, ci şi cealaltă categorie care trebuie să beneficieze de asistenţă medicală, iar eu, principalul meu obiectiv este să asigur sănătatea pacienţilor", a mai declarat directorul SCJU Sibiu.

Ea a mai precizat că a vorbit la telefon cu liderul USR, consilierul judeţean, Adrian Echert, care şi-a anunţat intenţia de a dona apă pentru pacienţii din spital.

"Domnul Echert în urmă cu două zile m-a contactat telefonic că doreşte să aducă apă. M-a întrebat dacă sunt de acord, i-am spus că sunt de acord (...) pentru cei din UPU şi pentru cei care sunt internaţi în spital. Eu de la USR Sibiu la nivelul spitalului nu am primit nicio adresă oficială, cu propuneri de care vorbeşte dânsul", a mai spus Liliana Coldea, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu este principalul spital care preia pacienţii din judeţ, nu doar pe cei cu COVID-19.

Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, conf.dr. Liliana Coldea, a declarat că medicul Bogdan Csillag, șeful UPU Sibiu, și-a depus demisia.

"Am înregistrat demisia domnului doctor. Vom numi un șef interimar în locul său, care să conducă UPU Sibiu în perioada pandemiei. Este vorba de dr. Constantin Roșca”, a spus Coldea.

PSD: Incompetenţa PNL Sibiu Ucide

Directorul SCJU Sibiu, Liliana Coldea, a fost criticată dur pentru modul de a gestiona situaţia pacienţilor COVID-19 de social democraţi.

"Am atras atenția în mod repetat asupra faptului că liberalii duc sănătatea județului în colaps, prin parazitatea și ocuparea funcțiilor de conducere din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu cu oameni care au drept calitate carnetul de partid sau simpatia față de PNL și care nu au nicio legătură cu managementul medical”, spune Bogdan Trif, președintele organizației județene PSD Sibiu, notează mesageruldesibiu.ro

Până astăzi, 12 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 334.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

224.916 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.142 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În Sibiu, de la începutul pandemiei cu coronavirus au fost confirmate 9065 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19.

La 12, noiembrie 2020, s-au raporat 379 de cazuri noi, rata de incidenţă ajungând în ultimele 14 zile la 7,4 cazuri la mia de locuitori.
 

×
Parteneri
x close