Antena 3 CNN Actualitate Directorul STS ameninţă un jurnalist înaintea audierii de la Comisia de Apărarea (VIDEO)

Directorul STS ameninţă un jurnalist înaintea audierii de la Comisia de Apărarea (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 13:21 10 Dec 2009 Modificat la 13:21 10 Dec 2009
Directorul STS ameninţă un jurnalist înaintea audierii de la Comisia de Apărarea (VIDEO)
Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, a ameninţat un jurnalist chiar înaintea audierii la care a fost chemat de Comisia de Apărarea a Senatului. Opriş i-a cerut socoteală jurnalistului Iosif Buble în legătură cu unele informaţii apărute în presă.

Deşi era la Palatul Parlamentului în calitatea oficială de şef al Serviciului de Telecomunicaţii Special, Marcel Opriş nu a ezitat să vorbească despre un troc cu informaţii de culise.

Şeful STS a fost chemat să dea explicaţii în Parlament după acuzaţiile potrivit cărora ar fi pus la dispoziţie PD-L softul pentru monitorizarea voturilor la scrutinul de duminică. Marcel Opriş a negat orice implicare, deşi unii dintre cei care au asistat la numărarea paralelă a democrat-liberalilor au afirmat în noaptea alegerilor că sistemul este pus la dispozitie de STS.



Nu este prima dată când Marcel Opriş este acuzat de implicare în politică. Şeful STS a fost acuzat că ajută PD-L atât la alegerile legislative de anul trecut, cât şi la cele europarlamentare. Mai mult, social-democraţii l-au acuzat pe Marcel Opriş că a înregistrat ilegal şi a furnizat presei discuţiile din comisia parlamentară care o ancheta pe Elena Udrea.

Însă lucrurile nu se opresc aici. Surse din CNSAS au dezvăluit că mai mulţi adjuncţi ai şefului STS au făcut poliţie politică. Potrivit surselor citate, Corneliu Grigore şi Ioan Balaure au avut funcţii de execuţie în cadrul unităţilor speciale dinante de 1989.

Presa a scris şi despre afacerile girate de Opriş. Jurnaliştii au descoperit că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a acordat, fără licitaţie, contracte de zeci de milioane de euro unor firme ?de apartament" controlate de jurnalistul Bogdan Chirieac sau de consilierul prezidenţial Daniel Moldoveanu.

STS a cheltuit sume uriaşe pe chirii, deşi are la dispoziţie un sediu central luxos, care a costat zeci de milioane de euro. Nici Marcel Opriş personal nu are probleme cu banii. Deşi are rang de secretar de stat, Opriş câştigă lunar de la STS aproape 12.000 de lei, aproape dublu faţă de şeful statului. Preşedintele Traian Băsescu este cel care l-a numit în fruntea STS în decembrie 2005, iar ulterior l-a înaintat de două ori în grad.


Antena 3


×
x close