Aurelia Ţaga, director medical la Spitalul Judeţean Bacău, a explicat, în direct la Antena 3, că a fost de gardă pe data de 2 ianuarie şi nu a văzut niciun copil care să fie legat de pat cu ham şi a adăugat că, probabil, este vorba de un caz mai vechi care s-ar putea să se fi rezolvat între timp.
"Eu am fost de gardă pe data de 2 ianuarie şi nu era niciun copil pe secţia de Pediatrie. Este un copil de 3 ani cu dezvoltare psihică normală care poate să cadă oricând din pătuţ şi să se rănească. Nu este o practică la nivelul spitalului dar, pentru siguranţă, am cumpărat acest ham. Este un copil normal care se mişcă şi care poate oricând să cadă din pat şi să se lovească."
Directorul spitalului a explicat, de asemenea, că legarea de pat a copilului se face doar când asistentele sunt ocupate cu alte activităţi şi nu pot supraveghea copilul.
"Pe perioada cât personalul este prins în alte activităţi. Noi am pus înainte de toate siguranţa acestui copil. În clipa asta sunt în spital şi am demarat deja o anchetă. Aţi văzut că este un dispozitiv cumpărat din comerţ şi este folosit pentru siguranţa lui. Dacă un copil este însoţit de mama lui şi cade din pat, spune că s-a întâmplat. Dacă noi trimitem copilul înapoi acasă cu capul spart, avem o problemă."
De asemenea, Aurelia Ţaga a arătat că nu este vorba despre un copil abandonat.
"Acest copil nu este abandonat. Dacă ar fi fost abandonat, în cel mult cinci zile de la reglarea situaţiei sale medicale, avea asigurată o măsură de asistenţă socială. Dar, dacă a rămas în spital, înseamnă că mama lui l-a lăsat acolo şi probabil ca va rămâne acolo până când se va rezolva problema medicală. Dacă încă mai este în spital, pentru că nici nu ştiu dacă nu cumva a fost luat înapoi acasă."
Cât despre reabilitarea unităţii, Ţaga a explicat că "stau la rând" pentru reabilitare şi igienizare.
Spitalul Judeţean este finanţat din Casa de Asigurări. Consiliul Judeţean se ocupă de reabilitare. Acest sector a fost reabilitat în 2004 - 2005, au fost făcute lucrări şi a rămas în vizorul CJ să se mai facă o serie de lucrări. S-a făcut reabilitare la parter, la etajul 1 şi ultima reabilitare a fost în 2005 şi aşteptăm să ne vină rândul la igienizare şi reabilitare. Nu suntem numai noi în spital.
CITEŞTE:
ŞOCANT. Un copil din spitalul judeţean din Bacău este legat cu HAMUL de pat