Procurorii au început urmărirea penală împotriva medicului Bogdan Marinescu, directorul Spitalului Giuleşti. Marinescu este acuzat de neglijenţă în serviciu şi neluarea măsurilor corespunzătoare de sănătate şi securitate în muncă.
Autorităţile îl învinovăţesc pe Bogdan Marinescu că nu a efectuat demersurile necesare pentru înfiinţarea în cadrul unităţii spitaliceşti pe care o conduce a unui Serviciu Intern de Prevenire şi Protecţie.
Conform legii, acest serviciu ar fi putut identifica pericolele şi riscurile de natură electrică, aspect care a avut un rol favorizant în producerea incendiului din 16 august.
În momentul de faţă, la Spitalul Grigore Alexandrescu nu se mai află internat niciunul dintre bebeluşii care au supravieţuit incendiului produs la Maternitatea Giuleşti. Tragedia petrecută pe 16 august s-a soldat cu şase bebeluşi morţi.
În dosarul deschis în urma evenimentului. procurorii Parchetului instanţei supreme au început urmărirea penală faţă de asistenta Florentina Cîrstea, care era responsabilă cu supravegherea bebeluşilor în după-amiaza zilei de 16 august. Aceasta a fost iniţial arestată preventiv, apoi eliberată în urma unor contestaţii.
Ultimul bebeluş care se afla internat la Spitalul Grigore Alexandrescu în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti a fost externat miercuri.
Antena3.ro