Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, directorul Callatis Therm a fost adus, miercuri după-amiază, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, unde a fost audiat de procurori.
În urma audierilor, Simion Adrian Nikitas a fost reţinut sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi şantaj, iar, directorul Callatis Therm fiind dus la Judecătoria Mangalia cu propunere de arestare preventivă.
Locuitorii Mangaliei au suferit toată iarna de frig din cauza neînţelegerilor dintre Primărie şi societatea de termoficare. Astfel, au fost perioade când nu au avut deloc căldură, cum se întâmplă şi în ultimele zile, sau când aceasta le-a fost furnizată după program.
Problemele au apărut din cauza neînţelegerilor dintre Consiliul Local Mangalia şi societatea de termoficare Callatis Therm. Reprezentanţii Primăriei susţineau că şi-au achitat toate datoriile către Callatis Therm şi că singura suma restantă este subvenţia neachitată de la bugetul de stat aferentă lunilor martie-septembrie 2011.
Luni, viceprimarul din Mangalia, Constantin Filimon, cerea Corpului de Control al premierului să declanşeze o anchetă la societatea de termoficare Callatis Therm pe motiv că aceasta refuză să furnizeze agent termic populaţiei.
Miercuri, tot Constantin Filimon a anunţat că va notifica societatea de termoficare Callatis Therm privind încetarea contractului întrucât locuitorii oraşului "au stat în frig în această iarnă".