Antena 3 CNN Actualitate Directorul OSIM şi şefa de Resurse umane, cercetaţi după ce un angajat a falsificat actele de studii

Directorul OSIM şi şefa de Resurse umane, cercetaţi după ce un angajat a falsificat actele de studii

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 09:59 18 Iul 2013 Modificat la 09:59 18 Iul 2013
Directorul OSIM şi şefa de Resurse umane, cercetaţi după ce un angajat a falsificat actele de studii
Foto: Intact Images
Directorul OSIM şi şefa de la Departamentul de resurse umane sunt cercetaţi, după ce un angajat al instituţiei şi-a falsificat documentele de studii pentru obţine un post mai bun, dar şi pentru a putea să lucreze la un for european, OHIM, echivalentul OSIM în UE, susţin surse din Poliţie, citate de Mediafax.
 
Astfel, în perioada martie 2009, un angajat al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a dus la Departamentul de resurse umane o adeverinţă din care reieşea că este licenţiat, drept pentru care acesta a obţinut un post mai bine plătit.
 
Ulterior, în anul 2012, angajatul respectiv a fost detaşat la OHIM, organism european similar OSIM. Totodată, reprezentanţii OHIM i-au cerut acestuia o diplomă de licenţă, iar angajatul respectiv le-ar fi dat un document fals, spun anchetatorii.
 
În acest fel, bărbatul a produs un prejudiciu de 25.000 de euro, reprezentând salariile încasate de la OSIM în perioada 2009-2012, precum şi de 17.000 de euro, salariile primite în perioada în care a fost detaşat la OHIM. 
 
În luna ianuarie a acestui an, angajatul în cauză şi-a dat demisia.
 
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sector 3 au descins, joi dimineaţă, la locuinţa bărbatului, ei având informaţii despre acest caz încă de la sfârşitul anului trecut.
 
În prezent, directorul OSIM şi şefa Departamentului de resurse umane sunt cercetaţi penal, fiind acuzaţi că nu au anunţat anchetatorii în momentul în care au aflat că angajatul şi-a falsificat actele de studii.

×
x close