Antena 3 CNN Actualitate Directorul Metrorex a spart cu ranga ușa unui magazin de la metrou care trebuie demolat și nu a fost evacuat

Directorul Metrorex a spart cu ranga ușa unui magazin de la metrou care trebuie demolat și nu a fost evacuat

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:19 07 Apr 2021 Modificat la 13:19 07 Apr 2021
o_1f2ltejro7e4fqud0lg0113elb.jpg
Sursa foto: Antena 3

Chiriașii au început să strige "hoții" și să îl huiduie pe directorul Metrorex dar și pe primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Scandalul de la metrou este departe de final. Chiar în acest moment, autorităţile demolează magazinele de la metrou. Acum o săptămâna, când a avut loc protestul de amploare al angajaților Metrorex, se vorbea despre faptul că tocmai aceste spații comerciale ar fi fost mărul discordiei.

A început marea operațiune de evacuare a magazinelor de la metrou, în special la stația Ștefan cel Mare, unde 6 magazine vor fi demolate astăzi. Alte două magazine din stația de metrou Pipera vor fi demontate.

Le-au trebuit autorităților aproximativ două săptămâni pentru a elibera spațiile, deși termenul limita a fost depășit demult.

Pricipala nemulțumire a ministerului Transporturilor a fost că, ani de zile, magazinele de la metrou au plătit chirii, dar banii au ajuns la firma sindicatului și nu mai departe în conturile Metrorex și ale ministerului. Pe de altă parte, legea prevede clar că Metrorex nu poate încasa bani din chirii.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu a declarat că spațiile comerciale nu aveau autorizații de construire și că Poliția a suspendat activitatea firmelor. „Marfa din chioșcurile care nu fost evacuate va fi preluată cu proces verbal și depozitată, iar proprietarii vor putea să o recupereze”, a aprecizat primarul.

 

×
x close