Antena 3 CNN Actualitate Directoarea unei şcoli a falsificat fişele de înscriere ale elevilor ca să poată forma clasa a IX-a (VIDEO)

Directoarea unei şcoli a falsificat fişele de înscriere ale elevilor ca să poată forma clasa a IX-a (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 18:26 14 Iul 2010 Modificat la 18:26 14 Iul 2010
Directoarea unei şcoli a falsificat fişele de înscriere ale elevilor ca să poată forma clasa a IX-a (VIDEO)

Caz incredibil la o şcoală din Neamţ. Directoarea de la şcoala de arte şi meserii din Băluşeşti a falsificat fişele de înscriere ale unor elevi pentru a se asigura că aceştia vor ajunge să înveţe la toamnă la şcoala condusă de ea. Se temea că nu va avea suficienţi elevi cât să poată forma clasa a IX-a.

Şase elevi au căzut în capcana întinsă de directoare. La unii, pe fişa de opţiuni nici măcar nu exista varianta Şcolii de Arte şi Meserii din Băluşeşti. S-au văzut, însă, cu toţii admişi în clasa a IX-a, cu specializarea "industrie textilă şi pielărie".

Şi-a ales cu ţintă directă elevii. A falsificat doar fişele acelora despre care ştia că nu au acces la internet. Unchiul unuia dintre elevi a văzut însă repartiţia computerizată.

Nu doar că a completat ea opţiunile elevilor, schimbându-le fişele, dar a falsificat şi semnăturile diriginţilor acestora.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a suspendat-o deja din funcţie, iar poliţia o anchetează pentru fals şi uz de fals. Cel mai probabil, anul acesta nu va exista clasa a IX-a la Şcoala de Arte şi Meserii. Mai sunt doar 16 elevi înscrişi acolo.

Observator

 

 

 

 

×
x close