Antena 3 CNN Actualitate Dinu Pescariu a scăpat de acuzații în dosarul Microsoft 2

Dinu Pescariu a scăpat de acuzații în dosarul Microsoft 2

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 08:48 23 Noi 2016 Modificat la 08:48 23 Noi 2016
pescariu.jpg
Foto: Agerpres

Odată cu punerea sub acuzare a lui Claudiu Florică, în dosarul Microsoft 2, fostul tenisman Dinu Pescariu a rămas singurul personaj implicat în afacerile la nivel înalt cu licențe Microsoft la suprapreț care nu a fost pus sub acuzare.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început, oficial, partea finală a anchetei în dosarul denumit ”Microsoft 2”, iar cei care au pornit frauda sunt Claudiu Florică, care a dat șpăgile, deja pus sub acuzare, și Dinu Pescariu, unul dintre oamenii care transporta milioanele de euro. Acesta din urmă nu a fost pus sub acuzare, dar surse din anchetă susțin că va fi audiat în perioada următoare, potrivit Libertatea.ro.

Partea a doua a anchetei Microsoft vizează, până acum, implicarea a opt miniștri plus un fost premier interimar. Presupusul prejudiciul este, potrivit procurorilor DNA, de 67 de milioane de euro. În această parte a doua a anchetei, Claudiu Florică, afaceristul care controla Fujitsu România, a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu şi a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit DNA.

Procurorii DNA au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de omul de afaceri Claudiu Florică şi doi foşti directori ai Microsoft România - Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu

Prejudiciul în acest dosar este de aproape 67 de milioane de dolari.

În sarcina celor trei s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA.

Miniștrii cercetați
În dosarul ”Microsoft 2” sunt cercetate mai multe persoane, printre care şi foştii miniştri Dan Nica, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu şi Adriana Ţicău, aceştia fiind suspectaţi de abuz în serviciu legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft. 

×
x close