Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, marţi, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei.
Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache, potrivit
Mediafax. Decizia de marţi, care nu este definitivă, a fost luată după două amânări ale pronunţării, în 2 şi 20 august.
La ultimul termen de judecată, Parchetul instanţei supreme a cerut judecătorilor Tribunalului Bucureşti condamnarea lui Dinu Patriciu şi a lui Alexandru Bucşă la pedeapsa maximă pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi în dosarul Rompetrol, respectiv 20 de ani de închisoare.
În cazul celorlalte persoane acuzate în acest dosar, procurorul a cerut instanţei orientarea către minimum pedepsei, cu executare, ceea ce ar însemna zece ani de închisoare.
În septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spălare de bani şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
El este învinuit şi de manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, coroborate cu prevederile unui articol din Legea 297 din 2004 privind piaţa de capital.
O altă infracţiune imputată lui Patriciu este cea de dezvăluire de informaţii privilegiate, dar şi de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
Alături de el, în acest caz mai sunt inculpaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache. Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.
Înainte de a fi pus sub acuzare în acest caz, Dinu Patriciu a fost reţinut pentru alte învinuiri, în 27 mai 2005, după mai bine de 13 ore de audieri, de procurori DIICOT, fiind eliberat după câteva ore, instanţa apreciind că omul de afaceri poate fi cercetat în libertate. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat faptul că în cazul reţinerii lui Patriciu nu au fost respectate procedurile.
Reţinerea lui Dinu Patriciu a declanşat numeroase reacţii în mediu politic şi economic.
Premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu l-a sunat pe procurorul general al României în exerciţiu, Ilie Botoş, în ziua în care a fost citat la Parchet şi apoi reţinut Dinu Patriciu, confirma Biroul de presă a Ministerului Public. Potrivit sursei citate, premierul l-a întrebat pe Botoş acuzaţiile care îi sunt aduse lui Patriciu. Acest demers al premierului a generat un amplu scandal politico-juridic.
Citiţi şi
Dinu Patriciu susţine că se aştepta la verdictul procurorilor de achitare a sa în dosarul Rompetrol, pentru că el este nevinovat şi, în plus, acesta nu este un dosar politic.