Şeful IMAS, Alin Teodorescu, a prezentat, în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Dincolo de ştiri", rezultatele unui sondaj privind preferinţele electoratului raportate la europarlamentarele din 25 mai, dar şi la întreaga clasă politică din România.
"Măsurarea la IMAS se face, lunar, din decembrie 1996. Aici am selectat doar o secventă. Secvenţa de dinaintea USL, înainte de instalarea la guvernare a lui Victor Ponta, înainte de referendum (...) şi până în momentul în care USL a fost măsurat ca un bloc politic", a declarat Alin Teodorescu la Antena 3.
Potrivit IMAS, încrederea populaţiei în liderul PSD Victor Ponta a crescut în momentul în care a luat puterea, însă ea a scăzut considerabil, de-a lungul anilor. Pe măsură ce social democratul scade în sondaje, scade şi liberalul Crin Antonescu, cu care se afla în Uniunea Social Liberală.
În paralel, Traian Băsescu, care a pornit de la 10 la sută, a început să crească în sondaje, ajungând acum la aproximativ 20 la sută.
Dinamica încrederii în principalele personalităţi politice: Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta