Antena 3 CNN Actualitate Din toate ţările din UE, România este pe locul II. Topul care a golit buzunarele a milioane de români: benzina aproape şi-a dublat preţul în 3 ani

Din toate ţările din UE, România este pe locul II. Topul care a golit buzunarele a milioane de români: benzina aproape şi-a dublat preţul în 3 ani

O.P.
1 minut de citit Publicat la 05:57 19 Iun 2012 Modificat la 05:57 19 Iun 2012
Din toate ţările din UE, România este pe locul II. Topul care a golit buzunarele a milioane de români: benzina aproape şi-a dublat preţul în 3 ani
Preţul litrului de benzină la pompă aproape că s-a dublat  în ultimii trei ani. Aşa se face că suntem printre campionii scumpirilor la nivelul Uniunii Europene.

Până şi GPL-ul, cel mai iefin carburant disponibil, s-a scumpit cu 45 de procente, conform datelor Comisiei Europene. În Bulgaria, în schimb, preţul a scăzut.

În ultimii 3 ani şi jumătate, preţul litrului de benzină aproape că s-a dublat . Mai exact, a crescut cu 92%. Astfel, România este ţara care a înregistrat a doua cea mai mare scumpire dintre toate ţările Uniunii Europene. Pe locul întâi se clasează Grecia, cu o creştere de 100%. La polul opus se află Olanda acolo unde benzina s-a scumpit în trei ani cu 36 de procente.

Dacă la începutul anului 2009 benzina la pompă în România se vindea cu aproximativ 60 de eurocenţi pe litru, astăzia ajuns să coste 1 euro 30.

Şi în ceea ce priveşte motorina, România a înregistrat a doua cea mai mare scumpire din Uniune. Litrul de motorina s-a scumpit cu 66%. În ianuarie 2009 litrul de motorină putea fi cumpărat cu aproximativ 80 de eurocenţi, iar astăzi a ajuns să coste peste un euro 30.

Şi de această dată Grecia se menţine pe prima poziţie, acolo litrul de motorină este astăzi mai scump cu 74% faţă de începutul anului 2009. Creşterea cea mai mică s-a înregistrat în Slovacia.

Iar GPL-UL, cel mai ieftin carburant disponibil, s-a scumpit în ultimii trei ani cu peste 45%. În Bulgaria, în schimb, preţul a scăzut cu 12 procente.






×
x close