S-a născut în România, era malnutrit, dar acum a ajuns să fie premiat de preşedintele american Barack Obama pentru reuşitele lui în muzică.
Aceasta este povestea unui copil român care a fost înfiat de doi americani, după ce aceştia au venit cu ajutoare la orfelinatul din Constanţa. Oamenii l-au îndrăgit foarte mult pe copil şi l-au luat cu ei.
În acea vreme, în America devenise o problemă naţională situaţia familiilor care înfiaseră copii din România.
Povestea impresionantă a fost prezentată în ediţia de duminică a emisiunii
În premieră, de la Antena 3.