Antena 3 CNN Actualitate Din decembrie, autostrada Arad-Timişoara ar putea fi circulată. Vezi ce i-au promis constructorii premierului

Din decembrie, autostrada Arad-Timişoara ar putea fi circulată. Vezi ce i-au promis constructorii premierului

<1 minut de citit Publicat la 16:29 10 Aug 2011 Modificat la 16:29 10 Aug 2011
Din decembrie, autostrada Arad-Timişoara ar putea fi circulată. Vezi ce i-au promis constructorii premierului
Foto: Agerpres
Constructorii autostrăzii dintre Arad şi Timişoara ne promit un cadou de Crăciun nesperat: vor da drumul la trafic pe autostradă încă de la jumatea lui decembrie. Cel puţin aşa i-au promis lui Emil Boc în timpul inspecţiei. Rămâne de văzut dacă se vor ţine de cuvânt.

Până la capătul din Arad al autostrăzii, unde şi-a început vizita, Boc a venit cu elicopterul. Apoi, a continuat drumul cu maşina şi pe jos.

Tocmai aici a ales reprezentantul constructorului să îi dea premierului raportul.

Muncitorii au tras în câteva zile cât pentru câteva luni. Asta pentru că au întârziat enorm cu lucrările. Autostrada trebuia să fie finalizată anul acesta. Din cauza întârzierilor, termenul a fost amânat pentru 2012. Acum, vor măcar să o deschidă pentru circulaţie. Pentru asta, se lucrează chiar şi noaptea.

Ca să fie siguri că nu apar din nou întârzieri, oficialii din Guvern vizitează şantierul autostrăzii o dată pe săptămână. Săptămâna trecută, Anca Boagiu. Acum, Boc.

Lucrările pentru autostradă costă în jur de 200 de milioane de euro. Doar un sfert din bani vine de la Guvernul României. Restul, de la Banca Europeană pentru Investiţii.

×
x close