O nouă maşină clonată a apărut în Bucureşti. De data aceasta, directorul unei societăţi care deţine mai multe autoutilitare a crezut că are probleme cu vederea, când l-a depăşit o maşină care părea a fi chiar cea condusă de el. Culoarea şi numărul de înmatriculare erau identice. Uimirea a fost şi mai mare când a aflat că şi talonul pare tras la indigo.
Niculae Pangică - proprietar maşină autentică: "Mergând dinspre Buşteni spre Bucureşti, am fost depăşit de o autoutilitară cu numărul maşinii în cauză. Am avut impresia şi am rămas cu impresia că nu am văzut bine".
Câteva luni mai târziu, un alt angajat a dat, în trafic, de clona maşinii. A urmărit-o până s-a oprit. Întâmplarea a făcut ca un echipaj de poliţie să fie prin zonă. Aşa au intrat şi oamenii legii pe fir.
Cercetările ar putea fi mult extinse pentru a vedea dacă nu cumva poate fi vorba despre o întreagă reţea de falsificatori.
Poliţiştii l-au identificat pe şoferul maşinii cu număr clonat, iar acesta a povestit că ar fi primit autoutilitara de la o altă persoană, în contul unei datorii.
Până la finalizarea anchetei, maşina a fost confiscată. În Bucureşti, au fost, până acum, înregistrate două astfel de plângeri. Cel mai cunoscut este cazul unui Volvo clonat, descoperit într-un service din Balta Albă. Până acum, însă, ancheta pare să bată pasul pe loc.