Antena 3 CNN Actualitate Din cauza datoriilor, Tribunalul Bucureşti riscă să rămână fără curent electric

Din cauza datoriilor, Tribunalul Bucureşti riscă să rămână fără curent electric

1 minut de citit Publicat la 20:49 13 Iun 2009 Modificat la 20:49 13 Iun 2009
Din cauza datoriilor, Tribunalul Bucureşti riscă să rămână fără curent electric
Deliberări, la lumina lumânării, sau hotărâri scrise de mână. Cam aşa s-ar putea judeca procesele în curând, dacă datoriile instanţelor nu vor fi plătite. Cu un buget înjumătăţit, în 2009, la Justiţie, Tribunalul Bucureşti e aproape să rămână fără curent electric.

Bugetul Tribunalului Bucureşti a fost dărâmat încă de la începutul anului. Mai bine de jumătate din suma alocată pentru 2009 s-a dus pe apa sâmbetei odată cu achitarea datoriilor pe 2008. ?Până la sfârşitul anului, mai avem un buget de 1.500.000 în condiţiile în care datoriile pe care le-am acumulat pana la 31 mai depăşesc suma de cinci milioane?, a declarat Laura Andrei, vicepreşedinte al Tribunalului Bucureşti.

Somaţiile de plată din partea furnizorilor de energie electrică, termică, service calculatoare sau întreţinere au început deja să curgă. Numai datoria către Electrica se apropie de 100.000 de lei. În cazul în care datoriile nu vor fi plătite, în mai puţin de o săptămână, Tribunalul Bucureşti va ramâne în beznă. Există două posibilităţi: fie activitatea va fi paralizată, fie procesele vor avea loc la lumina lumânării.

Nu sunt bani pentru facturi, nu sunt bani nici pentru pixuri sau hârtie. Redactarea a mii de hotărâri riscă să fie amânată din acelaşi motiv: sărăcia. ?Nu mai avem toner pentru nicio imprimantă din tribunal şi nici pentru judecătorii. Am încercat fiecare dintre noi, atât judecatori cât şi grefieri, să ne gospodarim cu resurse proprii?, spune Laura Andrei.

De suferit va avea, ca de obicei, omul de rând, care va aştepta mult şi bine redactarea sentinţelor sau eliberarea certificatelor de grefă. Ministerul a mai găsit o soluţie pentru a face economie: renunţă la serviciile firmei de curăţenie şi apelează la deţinuţi pentru a întreţine clădirea tribunalului.

Observator

×
x close