Conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca este de acord ca fostul primar Sorin Apostu să revină la catedră şi să îşi reînceapă activitatea didactică cu studenţii.
La câteva zile după punerea sa în libertate,
Apostu a adresat o cerere conducerii USAMV prin care şi-a anunţat intenţia de a se întoarce la catedra de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor din cadrul instituţiei clujene de învăţământ superior agricol.
"Cererea lui Sorin Apostu a fost aprobată", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al USAMV, lector. univ. dr. Cristina Pocol, informează
Agerpres.
Sorin Apostu a fost eliberat din arest preventiv, pe 28 septembrie, prin decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după aproape un an de detenţie.
Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca şi fostul lider al filialei municipale a PDL a fost arestat în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, sub acuzaţia de luare de mită.
Sorin Apostu a absolvit USAMV din Bucureşti în anul 1993. Din anul 2007 a predat la USAMV din Cluj-Napoca cursurile de Microbiologia Produselor Alimentare şi Controlul Calităţii Produselor Alimentare.