Din 2011 bucureştenii vor plăti apa caldă şi căldura în rate egale, tot timpul anului. Asta înseamnă că vor plăti mai mult vara şi mai puţin iarna. E una dintre măsurile decise deja de către administraţia capitalei, pentru a reduce din numărul facturilor neplătite de către cei care primesc energie termică de la RADET.
Măsura face parte din soluţiile propuse de către Municipalitate pentru reorganizarea regiei de termoficare. Aşa că dacă până acum facturile erau plătite în funcţie de numărul de gigacalorii consumate, acum şefii primăriei vor să schimbe totul.
“Cetăţeanul nu va mai plăti vara 80 de lei şi 700 de lei iarna ci vom avea o plată de vreo 200 de lei”, a declarat Mircea Raicu, viceprimarul Capitalei.
Vor dispărea facturile uriaşe din timpul iernii, iar sumele vor fi redistribuite pentru celelalte luni ale anului. Aşa că, în baza unor calcule estimative, fiecare bucureştean va avea de plătit o sumă fixă, timp de 12 luni, pentru apă caldă şi căldură.
“Îmi doresc din tot sufletul să putem să dăm aceeaşi protecţie oamenilor, în general, dar, sigur, lucrurile se mai schimbă”, a spus Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei.
Regularizarea se va face la sfârşitul anului. Cei care au plătit mai multă căldură decât au primit, vor achita rate mai mici, iar cei care au dat mai puţini bani, vor trebui să achite unele mai mari. Şefii muncipalităţii cred că este una dintre singurele variante ca regia să nu mai ajungă în situaţia de astăzi când are conturile blocate pentru datorii care ajung la o jumătate de miliard de euro.
Dacă de azi bucureştenii ar începe să plătească datoria RADET, ar trebui să dea în fiecare lună, timp de 40 de ani, cîte 2.300 de lei, fără a mai pune la socoteală întreţinerea lunară.
În plus, nici subvenţia nu va mai fi acordată decât celor cu venituri mici.
“Ne propunem ca în 2011, prin metoda subvenţiilor disociate să plătim subvenţie către cei care au nevoie în mod real au nevoie şi nu către cei care au cu ce să plătească, să achităm o parte din datoria RADET-ului”, a spus Ionuţ Popa, consilier general.
“Considerăm că la ora actuală singura variantă de a reduce cheltuielile este anveloparea blocurilor. Prin aceasta s-ar reduce foarte mult costurile şi ar reuşi si RADET-ul să-şi achite din datorii”, a explicat Robert Niţu, consilier local.
Tot printre primele măsuri pe care le vor lua consilierii municipali la începutul anului viitor, va fi şi aceea de a declara RADET serviciu public prioritar pentru Bucureşti. Asa, primăria va putea să includă în buget şi datoria de 800 de milioane de lei, pe care regia o are către furnizorul de agent termic.