Antena 3 CNN Actualitate Diana şi Paul Popa, soţii care supraveghează zborurile militare la baza aeriană Boboc: "Noi suntem ochii din umbră!"

Diana şi Paul Popa, soţii care supraveghează zborurile militare la baza aeriană Boboc: "Noi suntem ochii din umbră!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:49 01 Dec 2022 Modificat la 15:52 01 Dec 2022
paul diana popa baza aeriana boboc
Diana şi Paul Popa, soţii care supraveghează zborurile militare la baza aeriană Boboc: "Noi suntem ochii din umbră!" Sursa foto: Antena 3 CNN | Facebook

Este vorba despre familia Popa, doi tineri care şi-au unit destinele după ce au fost legaţi de aceleaşi pasiuni: devomentul pentru țară şi pentru aviație. Povestea lor a început în 2012 într-un liceu din Adjud, iar de atunci au fost mereu alături unul de altul, la bine şi la rău.

Pentru Diana şi Paul, iubirea nu este singurul motiv care i-a adus împreună, ci şi pasiunea pentru aviaţie, cei doi având misiunea de a supraveghea zborurile piloţilor, astfel încât acestea să se realizeze în siguranţă.

"Noi suntem ochii din umbră şi cei care veghează zborul piloţilor. Niciun zbor nu seamănă cu altul, în fiecare zi apar situaţii noi, în contexte diferite de trafic, iar noi trebuie să venim în sprijinul colegilor noştri piloţi", afirmă Paul Popa, controlor de trafic aerian.

Diana şi Paul sunt cadre militare în Baza Aeriană Boboc din 2018, iar de un an sunt soţ şi soţie, prezentându-se chiar şi la cununia civilă în uniformă militară.

Pentru ei, Ziua Naţională a României este motiv de sărbătoare în familie.

"Ziua de 1 Decembrie are o simbolistică aparte, ea reprezintă sacrificiul pe care l-au făcut înaintaşii noştri, pentru a putea fi astăzi aici şi pentru a putea trăi în vremuri mai bune", a mai adăugat Paul Popa.

Povestea lor a început atunci când erau în clasa a X-a, fiind legaţi printr-un vis comun, anume pasiunea pentru aviaţie şi dorinţa de a fi militari.

"Faptul că sora mea mai mare a fost admisă la o academie militară, m-a apropiat cumva şi mai mult de domeniul militar şi m-a făcut să-mi doresc să abordez şi eu acest domeniu", declară Diana Popa, controlor de trafic aerian.

Absolvirea studiilor a fost însă un moment de bucurie, dar şi de nesiguranţă, pentru că cei doi ar fi putut ajunge în baze militare diferite.

Din fericire, soţii Popa sunt împreună de aproape 10 ani şi sărbătoresc Ziua Naţională în Baza Militară Aeriană Boboc.

×
x close