Antena 3 CNN Actualitate Dezvăluiri în cazul interlopului eliberat DIN GREŞEALĂ. Iată ce i-a transmis procurorului de caz, cu O ZI ÎNAINTE de a ieşi din arest

Dezvăluiri în cazul interlopului eliberat DIN GREŞEALĂ. Iată ce i-a transmis procurorului de caz, cu O ZI ÎNAINTE de a ieşi din arest

1 minut de citit Publicat la 15:07 03 Iul 2014 Modificat la 15:07 03 Iul 2014
procucc.jpg
Sursa foto: Foto captura Antena 3
Cu o zi înainte ca interlopul eliberat din greşeală din arestul poliţiei Capitalei să fie pus în libertate, acesta i-a trimis o scrisoare procurorului care îi instrumentase cazul, transmiţându-i că abia aşteaptă să îl reîntâlnească.

Procurorul Felix Bănilă a declarat, pentru Antena 3, că instrumentarea acestui caz nu a fost una în care a existat o presiune de ordin psihologic.

"La modul direct nu am fost ameninţat, însă nu m-am simţit confortabil făcând această anchetă. Cu timpul al aflat că îmi cunoşteau programul meu şi al familiei mele, al copiilor mei, în special, ceea ce m-a determinat să iau măsuri de precauţie", a declarat procurorul.

Trei subofiţeri de la arestul Poliţiei Capitalei sunt cercetaţi de procurori, după ce l-au lăsat liber pe Adrian Botez, un interlop care a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare pentru că a încercat să îl omoare pe Dumitru Mironescu. Angajaţii de la arest ar fi interpretat în mod greşit documentul trimis de instanţă şi ar fi crezut că Botez trebuie de fapt pus în libertate, astfel că acesta a fost eliberat în noaptea de luni spre marţi.

Adrian Botez a fost dat urmărire internaţională pentru că ar fi părăsit deja ţara.

×
Etichete: felix banila
x close