Surse spun că suspectul, în vârstă de 27 de ani face parte din rândul clanului Rinu. Acesta a fost externat, în jurul orei 7, de la Spitalul Elias și adus la Serviciul Omoruri din Capitală.
În noaptea crimei, cei doi, alături de mai mulți apropiați, s-ar fi întâlnit la o partidă de barbut undeva în cartierul Giulești. Luând în considerară acea ”regulă nescrisă” care spune că nu se poate împrumuta o persoană de la un alt clan cu camătă pentru jocul de barbut, agresorul i-ar fi reproșat lui Emi Pian faptul că de mai multă vreme împrumuta astfel oameni de pe teritoriul deja acaparat de el și că nu este ultima dată, fapt pentru care ar trebui să înceteze.
În acel moment, Emi Pian i-ar fi făcut semn unui ”locotenent” al său care a adus o bâtă și a pornit altercația. La scurt timp, Emi Pian a ajuns înjunghiat la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru el.
Citește si: Primele imagini cu cel care l-ar fi ucis pe Emi Pian. ”Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”
”Nu ne răzbunăm, noi lăsăm poliția să își facă datoria”
Familia pare să se fi răzgândit în privința răzbunării iar steagul alb este fluturat și de avocatul familiei.
”Nu ne răzbunăm, noi lăsăm poliția să își facă datoria. Sunt organe de Poliție și după lege, așa facem”, a declarat familia.
”Toți membrii familiei au fost audiați în calitate de martori, nu au fost formulate acuzații, niciun membru al familiei, al numitului Mototolea Florin, nu are calitate de suspect sau de inculpat. Cel mai important aspect, nu va exista răzbunare, nu va exista război”.