Potrivit unor facsimile ale presei vremii, care au ajuns în posesia jurnaliştilor de la Jurnalul Naţional, Aspazia Cojocaru, judecătoare la Curtea Constituţională a României, a făcut parte alături de câteva rude dintr-o reţea de falsificare a examenului de admitere la Facultatea de Drept din Bucureşti.
Judecătoarea, soţul ei şi un unchi apar pe rolul unui dosar penal vechi de aproape 40 de ani, soldat cu condamnari de până la 13 ani de închisoare. În ciuda gravităţii faptelor şi a sentinţelor mari pronunţate în acest caz, condamnaţii au beneficiat de graţiere din partea preşedintelui de la acea vreme, Nicolae Ceauşescu.
În sentinţa judecătorească prezentată pe jurnalul.ro scrie, negru pe alb, că Aspazia Cojocaru a fost direct implicată în fraudarea cel puţin unei lucrări de admitere, cea a surorii sale.
Dezvăluiri extrem de interesante cu privire la familia judecătoarei CCR Aspazia Cojocaru sunt prezentate la "Sinteza zilei" şi de către jurnalistul Adi Ursu care a remarcat cum a fost şters trecutul infracţional al unor oameni, care au urcat apoi trepte importante în ierarhia politică, administrativă şi chiar juridică a statului.
Astfel, aflăm că soţul Aspaziei Cojocaru, Pavel Cojocaru, care a fost, pe rând, şi consilierul miniştrilor de Justiţie Rodica Stănoiu, Cristian Diaconescu şi Monica Macovei, este beneficiarul unui pensii de 92.000 de lei ( potrivit declaraţiei sale de avere din 2011), arătând că, cu tot parcursul său infracţional, pot fi urcate trepte importante în magistratură.
Fiica judecătoarei CCR este diplomat, angajat al Ministerului de Externe cu rang de diplomat şi a fost numită secretar II al Misiunii ONU din România de către ministrul de la acea vreme, Cristian Diaconescu.
Ginerele Aspaziei Cojocaru, Claudiu Ştefan Seucan, a fost numit secretar de stat în Ministerul de Externe de către acelaşi ministru, Cristian Diaconescu. De asemenea, Seucan a fost făcut notar de acelaşi Diaconescu, deşi nu a parcurs toate etapele prevăzute de lege.
La rândul său, Claudiu Ştefan Seucan a numit şi el notar pe Amzulescu Marius, care era consilier la Administraţia Prezidenţială la acea vreme.
VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "SINTEZA ZILEI" DE LA ANTENA 3