Fostul secretar de stat Ovidiu Puțura a făcut dezvăluiri șocante despre presiunile care s-au făcut asupra judecătorului Stan Mustață pentru a-l condamna pe profesorul Dan Voiculescu, deși Mustață îi spusese că nu are dovezi pentru o condamnare.
Ovidiu Puțura a spus în emisiunea Statul Paralel de la Realitatea TV că Stan Mustață i-a povestit înainte sa moară despre presiunile care s-au făcut asupra sa pentru a-l condamna pe Dan Voiculescu.
„Astăzi vorbești cu un om despre ce o să facă el peste două-trei luni și în noaptea aia o să moară. Mie nu mi s-a părut că era într-o stare atât de gravă de sănătate. L-am văzut cu câteva ore înainte să moară. Cu dosarul cu Dan Voiculescu... mi-a spus că a primit dosarul, s-a uitat în dosar, nu a văzut elemente în baza cărora să-i dea condamnare. A spus că i s-a cerut să dea o condamnare mare, adică de 10 ani, și el a zis: „Eu nu pot să dau”. Nu a zis cine (n.r. cine i-a cerut să dea condamnarea) ca persoană, dar după aceea mi-a zis: „Când am zis că nu, am fost chemat la conducere”.
Deci a fost chemat la conducere și acolo era un domn, cred că Dumbravă era, era un domn de la SRI, așa mi-a zis el, era un domn de la SRI și a zis: „Domnule, de ce nu pot să îl condamn?” Și a mai zis că mai avea un coleg care era judecător și zice că ăla era foarte bun prieten cu domnul respectiv, că mă luaseră să mă certe, că ăla a zis intru eu cu tine în complet și dă-mi condamnare lui Voiculescu și Mustață a zis: „Da, eu am văzut deja dosarul, l-am studiat, nu am pe ce să dau 10 ani acolo condamnare, adică chiar nu am” și colegul lui: „Cum nu ai? Îți spun eu că ai”. Și după aceea mai era acel domn, care am înțeles că era de la SRI și i-a spus: „În situația asta trebuie să găsiți o soluție, trebuie să-i dați o condamnare”. Asta a mai povestit Mustață înainte să moară”, a povestit Ovidiu Puțura, fost secretar de stat, în emisiunea Statul Paralel de la Realitatea TV.
Conform fostului judecător, era suficient un simplu denunț pentru ca dosarul să fie considerat practic rezolvat.
„Erau documente despre judecători și procurori, din viața lor personală, foarte multe chestiuni erau trecute acolo pentru că SIPA asta făcea înainte. Judecătorii și procurorii erau foarte bine organizați, nu atât de mult la muncă, cât în afară muncii. Că să știm despre oameni ce vulnerabilități au.
Monitorizările de la SRI nu veneau în sensul juridic. De la SRI spuneau: „Ăsta e un om rău, știm noi ce a făcut că l-am urmărit." Și se crea o poveste despre un anumit personaj. Personajul respectiv era foarte negru zugrăvit acolo, iar această notă, că era o notă informativă, o arătau judecătorului să fie convins că face un lucru bun. Adică noi chiar dacă nu avem probele... Astea erau plicurile galbene. Acolo în plicul galben nu scria 7 ani, 5 ani... Doar pe bilețele. Și bilețelele doar se arătau și se luau, nu rămâneau acolo. În schimb, pe notă i se arăta o poveste: uite cine e ăla, ce a făcut...", a spus Ovidiu Puțura.
Judecătorul Stan Mustață este considerat o victimă a așa-numitului Stat Paralel, condus de Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea, sub îndrumarea lui Traian Băsescu. Magistratul, care se ocupa de dosarele penale de la Curtea de Apel București, a murit în închisoare după ce a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de detenție pentru luare de mită și constituirea unui grup infracțional. A fost arestat în aprilie 2014 și a decedat în august 2018. Se afirmă că judecătorul a fost „executat" deoarece se ocupa de dosarul ICA, cunoscut și ca „Telepatia", și a refuzat să-l condamne pe Dan Voiculescu.
Magistratul a murit după ce a fost transferat repetat între penitenciarele Rahova, Giurgiu și Jilava și diferite spitale, timp de cinci săptămâni. La finalul acestui „traseu al morții," medicii de la Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila" au constatat decesul judecătorului și au sesizat autoritățile, indignați de modul în care a fost tratat.
Medicii care l-au tratat în ultimele ore au constatat că Stan Mustață suferea de insuficiență renală cronică. Fostul judecător avea o cangrenă la picior pentru care a fost operat de urgență, urmată imediat de dializă. La aproximativ două ore și jumătate după intervenție, Mustață a intrat în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor de resuscitare, fostul magistrat nu a mai putut fi salvat.