Deţinutul de la Penitenciarul Oradea, care a evadat miercurea trecută de la un punct de lucru al penitenciarului situat în zona Uzinei de Apă, a fost prins marţi seară pe DN 76, în localitatea bihoreană Drăgeşti, în timp ce conducea un autoturism furat, informează
Mediafax.
"Evadatul se afla la volanul unui autoturism Dacia şi a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere la unul din filtrele dispuse în judeţ pentru prinderea lui. El nu a opus rezistenţă", a declarat comisarul şef Adrian Bucur, şeful Poliţiei Bihor.
Deţinutul de la Penitenciarul Oradea, care ispăşea o condamnare de trei ani şi jumătate pentru furt, a evadat, miercurea trecută, de la un punct de lucru al penitenciarului, situat în zona Uzinei de Apă, unde bărbatul făcea lucrări de salubrizare. Surse judiciare spun că deţinutul avea la el un topor. Evadatul Dumitru Pora, care are 43 de ani, este închis din 1 iulie 2010 şi ar fi urmat să fie eliberat condiţionat în luna septembrie a acestui an. El era condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat.
Surse judiciare afirmau că bărbatul era înarmat cu un topor şi a profitat de neatenţia gardienilor pentru a fugi pe malul Crişului.
În judeţ fuseseră instituite mai multe filtre pentru prinderea deţinutului.