Informații din ședința liderilor PSD, la care a participat și premierul Viorica Dăncilă. Le-a cerut parlamentarilor partidului să-și spună părerea despre moțiune, despre situația din PSD și cine ar trebui să intre în cursa pentru prezidențiale.
Ședința s-a încheiat în urmă cu puțin timp. Au dat și un vot în ceea ce privește strategia la moțiunea de cenzură anunțată de Opoziție. Parlamentarii au decis să fie prezenți la dezbaterea și votul pe moțiune, dar să nu voteze. Săptămâna viitoare va avea loc, cel mai probabil, acest vot.
Cei din PSD au discutat și despre soarta Guvernului și a partidului. Urmează ședințe importante. Joi va fi Comitetul Executiv Național al partidului și la finalul lunii va avea loc Congresul PSD.