Suporterii au simţit că se poate împreună cu jucătorii. La început timorat, apoi din ce în ce mai îndrăzneţ, pentru a ajunge acum să-şi dorească să umple din nou Piaţa Universităţii cu entuziasmul specific învingătorilor. De ce să nu o spunem de-a dreptul: aşteptăm şi credem acum într-o calificare ce părea imposibilă în urmă cu o săptămână. Şi, cel puţin la nivel de atitudine, totul a pornit de la imn. De la modul în care cei 11 titulari au ştiut să se motiveze cu strofele din "Deşteaptă-te române" şi să intre pe teren cu o demnitate desprinsă din civilizaţia unei ţări cu tradiţie europeană.
Au fost ajutaţi şi de tribune, unde am avut suporteri mai mulţi decât la toate turneele finale la care am participat, adunate la un loc. Da, chiar se poate şi întreaga România pare că are azi o singură dorinţă: să aibă ocazia să cânte Deşteaptă-te române până în sferturi, şi mai mult decât atât. În fond, avem suficient aer în plâmâni pentru a cânta până în finală!
P.S. Cei de la emisiunea "Săptămâna de ştiri", de la Antena 3, au realizat un montaj extraordinar cu imnul României, asimilat la secundă de jucători, spectatorii din tribune şi suporterii din ţară. Priviţi-l până la capăt. Nu e o minune, "Deşteaptă-te român"e chiar poate să răsune oriunde!
Antena3.ro