Antena 3 CNN Actualitate Deşeurile rezultate din demolarea pereţilor casei trebuie declarate la primărie

Deşeurile rezultate din demolarea pereţilor casei trebuie declarate la primărie

Deşeurile rezultate din demolarea pereţilor casei trebuie declarate la primărie
03 Oct 2008   •   09:01

Deşeurile provenite din dărâmarea unui perete de casă sau chiar a casei în sine nu vor mai fi depozitate lângă ghena de gunoi sau lăsate în stradă. Cei care intenţionează să demoleze un perete al casei sau chiar o clădire trebuie să declare deşeurile rezultate la primărie şi să aştepte angajaţii Agenţiei de Mediu să le cântărească şi să le ia.
Anunţul referitor la acest proiect normativ ce urmează să fie aprobat într-o şedinţă de Guvern viitoare, a fost făcut joi de Ministrul Mediului, Atilla Korodi, informează Cotidianul. Persoanele care au în plan astfel de lucrări trebuie să anunţe primăria, apoi să completeze un formular pe baza căruia angajaţii primăriei vor anunţa firma de salubrizare care acţionează pe teritoriul pe care se face lucrarea. Această firma va veni să preia deşeurile, să le cântărească şi să le treacă într-un registru special.
Întreaga procedură nu se termină, însă, aici. După ce molozul a fost luat, proprietarul trebuie să se ducă la Agenţia Regională pentru Mediu pentru a-l declara. Attila Korodi, ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile a declarat: "Vom veni cu o hotărâre de guvern care pleacă de la simplul fapt de demolare a unei clădiri şi care trebuie să aibă o aproximare a deşeurilor rezultate în urma demolării construcţiei. Cantitatea de deşeuri va fi anunţată la Agenţia de Protecţia Mediului şi va exista un flux de urmărire a molozului pentru a ajunge la depozite conforme de deşeuri industriale? .
Ministrul speră ca în fiecare oraş mare din România să se investească în ridicarea unor depozite pentru deşeurile provenite din construcţii. "Sper ca viitorul Guvern să meargă mai departe şi să decidă ca, la nivel naţional, o parte importantă din deşeurile din construcţii să fie utilizată ca material de bază în construcţii de infrastructură".a mai adăugat ministrul.
O astfel de reglementare referitoare la deşeurile provenite din demolări este necesară în condiţiile în care construcţiile de parcuri imobiliare au luat amploare. Tot joi au fost demolate încă trei terase din parcul Tineretului, cea mai mare dintre ele fiind ?Umbra ardelenească?ce aparţine firmei SC Spaniol Rest Com SRL.
Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close