Andreea Sava a prezentat, sâmbătă seară, în exclusivitate la Antena 3, subiectele despre care fostul președine Traian Băsescu nu vorbește niciodată în aparițiile sale media.
Primul subiect o are în vedere pe Elena Udrea, după arestarea sa din Costa Rica.
Al doilea subiect este reprezentat de înregistrarea dată de Sebastian Ghiță în care povestește aranjarea condamnării lui Dan Voiculescu.
Cel de-al treilea subiect este noul proces al fostului președinte și colaborarea sa cu securitatea, sub numele ”Petrov”.
Actorul Mircea Diaconu a subliniat că decizia lui Traian Băsescu este o formă de consecvență .
”Așa e Băsescu, așa îl știm. Ca fost președinte al României el i-a creat. Atunci era anormal, când părea că este normal. Starea lui normală este să țină cu Kovesi. E consecvent cu sine”, a precizat Mircea Diaconu, sâmbătă seară la Antena 3.