Antena 3 CNN Actualitate Descoperiți. Bombele programate să explodeze înainte de alegerile prezidențiale

Descoperiți. Bombele programate să explodeze înainte de alegerile prezidențiale

4 minute de citit Publicat la 23:23 26 Oct 2019 Modificat la 23:23 26 Oct 2019
Descoperiți. Bombele programate să explodeze înainte de alegerile prezidențiale

Andreea Sava a prezentat în exclusivitate, la emisiunea Descoperiti, bombele programate să explodeze înainte de alegerile prezidențiale.

O moțiune de cenzură trecută, chinurile facerii unui nou guvern, plângeri penale pentru unii miniștri interimari, certuri și negocieri politice. O campanie electorală cu extrem de multe evenimente fără, însă, să fie o campanie electorală în sine. Fără dezbateri, discuții pe programe, fără atacuri între candidați pe viziunile politice, de fapt cam fără atacuri între candidații principali, singurul eveniment electoral fiind doar discuțiile despre dosare reșapate la DNA. La suprafață, doar imagini fericite de campanie: Klaus Iohannis pozează la înscăunarea împăratului Japoniei și ne îndeamnă să citim, deși el însuși pare că n-a citit decizia Curții Constituționale care îi spunea să numească de îndată miniștrii interimari.

Viorica Dăncilă preferă elicopterele, Mircea Diaconu face turul țării în aro-ul galben care i-a devenit marcă încă din campania pentru europarlamentarele din 2014, în timp ce candidații fără partidele mari în spate se promovează cum pot. Viorel Cataramă a lansat, prin compania de mobilă pe care o deține, salteaua Klaus Iohannis în care dormi liniștit 5 ani fără să faci nimic, scaunul Viorica Dăncilă despre care spune că e supranumit și scaunul de stat degeaba sau pătuțul pentru copii Dan Barna.  unde copiii se pot juca de-a salvarea României. Theodor Paleologu joacă șah pe unde apucă, atât în turneul electoral cât și în emisiuni.

Ramona Ioana Bruynseels organizează marșuri împotriva violenței domestice și pentru drepturile victimelor abuzurilor. Kelemen Hunor postează pe Facebook preponderent în limba maghiară dar, chiar și-așa, am reușit să ne prindem că și-a sărbătorit ziua de naștere cu un tort electoral, inscripționat cu haștagul favorit de campanie, respekt cu kapa.  Alexandru Cumpănașu face zilnic live-uri cu orele pe Facebook, Sebastian Popescu și Cătălin Ivan au reușit să se întâlnească pentru o dezbatere electorală unde Popescu ne-a arătat că i-a întâmpinat o pisică.

Bogdan Stanoevici ne arată că-și cumpără singur tuburile cu aracet pentru lipit afișele electorale, Ninel Peia ne spune o dată la câteva zile că va fi un Președinte ca niciunul și că susține căsătoria dintre un bărbat și o femeie iar John Ion Banu ne-a anunțat acum 4 zile că a început campania și că a lăsat America pentru România. Intenționat l-am lăsat la urmă pe Dan Barna fiindcă, atunci când nu se oferă să-i dea autograf lui Emerich Ienei sau nu joacă table mai are de dat explicații într-un val de scandaluri care parcă nu se mai termină: afaceri cu fonduri europene, dezvăluite chiar de jurnaliștii odată preferați de la Rise Project; apartenența din facultate la organizația ELSA, în a cărei filială din România ar fi fost aflată sub atenta supravheghere a directorului SRI, Virgil Măgureanu, sau despre fonduri ajunse, printr-un program al firmei sale, la compania unei simpatizante USR care, în diverse stadii ale vieții, a ajuns în asociere cu foști ofițeri din servicii. Despre ancheta Rise Project, Dan Barna nu neagă documentele dar spune că n-a făcut nimic greșit, despre fondurile pentru simpatizanta USR spune că așa a fost viața de a ajuns susuținătoarea partidului al cărui președinte este, iar despre legăturile cu serviciile secrete ale organizației ELSA, a cărei filială din România a și condus-o, a replicat cu o ironie.

Fondatorii ELSA au fost, o parte din ei, implicați în atentatul lui Alexandru Macedon din datele de acum. De acolo, practic, pornește istoria organizației.

Nu este, însă, doar impresia noastră că subteranele campaniei sunt mult mai explozive decât aparența de turneu electoral, umbrită de lupta pentru guvernare și negocierile pentru portofolii. Inclusiv din tabăra odată apărătoare a statului de drept, se vorbește acum despre manevre demne de statul paralel, dosare dospite care vor exploda la momentul potrivit și arătat cu degetul spre serviciile secrete. n timp ce Dan Barna a abordat atitudinea noncombativă, Andrei Caramitru, unul dintre principalele vârfuri de lance ale USR, a scos toate tunurile și este mai dezlănțuit decât cei care spun că asistăm la un adevărat război între taberele vechilor și noilor grei din servicii, susținând că foștii șefi operativi al SRI și SIE, generalii Florian Coldea și Silviu Predoiu, actuali pensionari, și-ar fi dat mâna în campanie împotriva lui Iohannis, Silviu Predoiu fiind, de altfel, în mod oficial consilier al lui Victor Ponta. Ruptura este evidentă în tabăra reunită generic sub sintagma haștag rezist, între susținerea pentru Iohannis sau Barna, indiferent că vorbim despre latura de presă, protestatari de profesie, influenceri în social media sau susținătorii de rând. Un război pe care l-am prevăzut încă dinaintea alegerilor europarlamentare. Tabăra USR-istă este de-a dreptul dezlănțuită împotriva lui Klaus Iohannis, de la acuzații că a stat degeaba la Cotroceni timp de 5 ani, până la reînvierea vremurilor când PNL făcea parte din USL. 

 La fel de clar este și că zvonuri despre dosare scoase în campanie circulă de mai mult timp, pe surse, în mai toate mediile jurnalistice. Probabil, însă, că USR se aștepta ca acestea să lovească doar tabăra PSD și a foștilor aliați, Tăriceanu și Ponta, nu ca primul dosar DNA, chiar și doar in rem deocamdată, să fie tocmai legat de numele candidatului lor,. În perioada următoare, presa se așteaptă să fie chemat la audieri Dan Barna, dând această informație pe surse, dar nu doar el. În aceeași situație se află și ministrul Transporturilor din Guvernul interimar Dăncilă, pentru scandalul cu Taromul și acuzațiile că ar fi încercat oprirea unor zboruri în ziua moțiunii, la care se adaugă scandalul iscat de afirmațiile lui Liviu Dragnea, din închisoare, apărute într-un document publicat de Hotnews.

×
x close