O echipă formată din criminalişti, medicul legist şi procurorul de caz a demarat o anchetă, cadavrul fiind transportat, pentru necropsie, la morga Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, scrie Mediafax.
Tânăra a plecat de acasă luni seară şi nu s-a mai întors, dispariţia fiind anunţată de către tatăl ei miercuri dimineaţă.
"Din primele cercetări s-a stabilit identitatea persoanei decedate, aceasta fiind o tânără de 19 ani, care în seara zilei de 6 august a dispărut de la domiciliu. Tot din primele cercetări s-a stabilit faptul că moartea acesteia a fost violentă", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, subcomisarul Incze Miklos.
Anchetatorii au identificat şi un suspect în acest caz, fiind vorba despre un bărbat de 39 de ani, din localitate, care a fost reţinut în noaptea de miercuri spre joi, pentru 24 de ore.