Antena 3 CNN Actualitate Descoperire macabră făcută de un echipaj al ISU

Descoperire macabră făcută de un echipaj al ISU

<1 minut de citit Publicat la 09:52 18 Mai 2016 Modificat la 09:52 18 Mai 2016
isu.jpg
Foto: Facebook

Un echipaj al ISU Banat a descoperit cadavrul unui bărbat carbonizat într-un câmp cu vegetaţie din apropierea municipiului Timişoara.

Iniţial, cei de la ISU Banat au crezut că este vorba despre o incendiere de vegetaţie uscată.

'ISU Banat a fost anunţat, în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 1.10, referitor la producerea unui incendiu de vegetaţie uscată/gunoaie pe centura oraşului Timişoara, în dreptul sensului giratoriu cu localitatea Giarmata Vii. La locul intervenţiei s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, un ofiţer şi opt subofiţeri. S-a constatat că de fapt era vorba despre un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism, care în urma impactului a luat foc. În autoturism se afla o persoană de sex masculin, în vârstă de 37 de ani, carbonizată', arată ISU Banat într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES.

După lichidarea incendiului, pompierii au instalat un balon de iluminat pentru a putea cerceta în amănunţime perimetrul accidentului, în căutarea altor posibile victime, dar nu au fost găsite alte persoane implicate. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

×
x close