Antena 3 CNN Actualitate Descinderi la persoane bănuite de evaziune fiscală

Descinderi la persoane bănuite de evaziune fiscală

perrr.jpg
23 Mar 2016   •   10:27

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 13 percheziţii pe raza judeţelor Argeș şi Olt la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane, scrie Agerpres.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală și complicitate le evaziune fiscală în formă continuată.

Persoanele sunt bănuite că, în perioada 2010-2013 au emis și înregistrat în contabilitatea unor societăți comerciale, cu obiect de activitate prelucrarea materialului lemnos, mai multe operațiuni comerciale fictive constând în vânzarea și achiziționarea de bunuri în scopul diminuării profitului și solicitării unor deduceri ilegale de T.V.A..

Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este de peste 1.000.000 de lei, reprezentând neplata impozitului pe profit și T.V.A..
9 persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

×
Subiecte în articol: descinderi perchezitii
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close