Mai multe percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, fiind vizate două grupări suspectate că se ocupau cu traficul de droguri. Până în prezent, zece persoane au fost duse la audieri la sediile DIICOT Timişoara şi Caransebeş, informează
Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DIICOT Timişoara, Mircea Andreţ, cele două grupări acţionau separat, însă uneori îşi vindeau reciproc drogurile, acesta fiind motivul pentru care percheziţiile s-au făcut în acelaşi timp
"Avem 12 percheziţii în desfăşurare în Caransebeş şi în Timişoara. Este vorba despre două grupări care se ocupau cu traficul de droguri în două dosare separate, însă cele două grupări se intersectau uneori în sensul că îşi vindeau reciproc drogurile. Am acţionat în acelaşi timp pentru a nu trezi suspiciuni pentru una din părţi", a declarat Mircea Andreţ.