Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au decins, marţi dimineaţă, în şapte locaţii din agrourile din Afumaţi, Ştefăneşti şi Voluntari, precum şi la sediile unor firme fantomă ce importau banane şi citrice, care au păgubit statul român cu aproximativ o sută de milioane de euro.
Poliţişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, SSIR şi comisari ai Gărzii Financiare, au făcut 11 percheziţii la sedii sociale, depozite şi domicilii în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti.
Acestea aparţin mai multor cetăţeni turci care s-au constituit într-un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni pe linia evaziunii fiscale şi contrabandei cu fructe şi alte produse alimentare.
Pe numele a 12 membri ai grupării - dintre care şapte cetăţeni turci şi cinci români - au fost emise mandate de aducere, au declarat surse judiciare.
Societăţile fantomă importatoare nu figurează cu conturi în bănci şi nici cu plăţi efectuate la bugetul statului.
Monitorizând activitatea ilegală a acestora, poliţiştii au constatat că doar pe numele uneia dintre ele, în decurs de patru luni, s-au operat aproximativ 2.000 de importuri, iar pe numele celeilalte s-au efectuat în acelaşi interval de timp, 180 de importuri, dintre care patru vapoare cu banane din America de Sud şi citrice.
Întreaga operaţiune s-a desfăşurat sub coordonarea DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa.