Antena 3 CNN Actualitate Deputatul Nicolae Păun va fi eliberat din arest; decizia instanţei este definitivă

Deputatul Nicolae Păun va fi eliberat din arest; decizia instanţei este definitivă

1 minut de citit Publicat la 23:24 25 Apr 2016 Modificat la 23:24 25 Apr 2016
nicolae-paun-contest-arestul-367377.jpg
Foto: Agerpres

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv, luni, cererea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv pentru deputatul Nicolae Păun, în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru fapte de corupţie în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene.

Instanţa supremă a respins o contestaţie a DNA şi a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile (27 aprilie - 26 iunie), scrie Agerpres.

Deputatul Nicolae Păun nu va fi pus imediat în libertate, ci la expirarea actualului mandat de arestare, respectiv pe data de 27 aprilie.

Nicolae Păun se află în arest preventiv din data de 27 februarie, el fiind pus sub acuzare în dosarul în care mai este cercetat şi deputatul Mădălin Voicu, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care folosirea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene, spălare de bani, evaziune fiscală.

Potrivit DNA, la iniţiativa Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa", a fost realizat, în toate judeţele României, în perioada 2010 - 2013, proiectul "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi", cu finanţare din fonduri europene. Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă şi implicarea, în iniţiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.

DNA susţine că grupul ţintă, reprezentând 3.296 de persoane vulnerabile, a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii, aceştia din urmă neavând cunoştinţă despre faptul că au făcut parte din acest grup.

Procurorii mai arată că Nicolae Păun a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donaţie organizaţiei Asociaţia Partida Romilor 'Pro Europa', iar obiectivele proiectului nu au fost realizate.

×
Etichete: Nicolae Paun
x close