O altă acuzaţie se referă la privatizarea Regiei de Apă. Duţu este acuzat că a promovat în CJ Constanţa contracte de consultanţă, pentru care beneficiarii nu au prestat de fapt serviciile pe care se angajaseră să le facă. Potrivit DNA, prejudiciul total provocat în urma săvârşirii celor două infracţiuni se ridică la peste 3 milioane de euro.
În timpul cercetărilor, procurorii au pus sechestru pe bunurile lui Stelian Duţu. Este vorba însă doar despre un apartament din Constanţa, estimat la aproape 3 miliarde de lei vechi şi un autoturism Renault Megane Clasic, estimat la 250 de milioane de lei. Stelian Duţu va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Stelian Duţu neagă acuzaţiile care i se aduc de procurorii anticorupţie. Stelian Duţu a declarat, pentru Rompres, că pentru el nu constituie o surpriză modul în care lucrează DNA. "De vreo 2-3 ori au apărut comunicate şi informări din partea DNA că deja rechizitorul a fost trimis în instanţă. Este o practică, în loc să caute adevărul, mai ales procurorul Nariţa care este din Medgidia, şi nu întâmplător a încercat să se răzbune pe subsemnatul. Consider că cei trei, triada Morar, Ţuluş şi Nariţa nu întâmplător au gestionat acest dosar", a afirmat deputatul PD.
El a spus că i se pare curios cum a început o urmărire penală împotriva sa pe tema unui comision de succes care nu a fost achitat niciodată care ar fi revenit unei firme străine de consultanţă angajată pentru privatizarea serviciilor din cadrul regiei de apă din Constanţa.
Antena3.ro