Antena 3 CNN Actualitate Deputat PNL: ”De miercuri, fără mască la școală!”

Deputat PNL: ”De miercuri, fără mască la școală!”

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 20:14 07 Mar 2022 Modificat la 20:14 07 Mar 2022
scoala prezenta fizica online
Deputat PNL: ”De miercuri, fără mască la școală!”

”De miercuri fără mască la şcoală!”, a scris Robert Sighiartău. Ulterior, deputatul PNL a adăugat într-un comentariu că ținând cont că starea de alertă va fi ridicată, purtarea măştii va deveni o recomandare.

”Având în vedere că de mâine de la ora 00:00 expiră starea de alertă, anumite restricţii pot fi doar recomandate!”, este mesajul postat de deputatul PNL Robert Sighiartău, la postarea în care anunţa: ”De miercuri, fără mască la şcoală!”.

În cadrul altui comentariu, liberalul a precizat: ”Dar ar trebui să anunţe oficial şi ministru. Vă mulţumim!”

Românii revin la normalitate. Starea de alertă va înceta mâine, la miezul nopţii

Guvernul nu va prelungi starea de alertă, instituită pentru a gestiona pandemia de COVID-19, iar aceasta va înceta marţi, 8 martie, la miezul nopţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

"Mâine (marţi, 8 martie - n.r.) este ultima zi în care rămâne activă starea de alertă, generată de nevoia de a gestiona pandemia de COVID-19. Sunt abilitat să vă comunic că va rămâne ultima zi. Guvernul nu va prelungi starea de alertă.

Ca atare, mâine, la miezul nopţii, va expira starea de alertă în România.

În privinţa situaţiilor privind formularul de localizare a pasagerului şi a certificatului verde, Ministerul Sănătăţii, în perioada imediat următoare, va clarifica reglementările privind cele două categorii de documente", a precizat Dan Cărbunaru, luni, la Palatul Victoria.

Ce restricţii dispar din 9 martie

După doi ani de restricţii, românii revin la normalitate. Guvernul a decis să nu mai prelungească starea de alertă, iar din 9 martie pandemia intră într-un con de umbră, cel puţin din punct de vedere social.

  • Dispare obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în țară, la accesul în localuri, magazine, instituții de spectacol și cultură
  • Se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber
  • Activitatile de zi cu zi nu vor mai tine cont de rata de infectare si de incidenta cazurilor Covid în localitate
  • Magazinele şi localurile vor putea rămâne deschise şi după ora 22.00
  • Elevii nu vor mai face cursuri fizic/online în funcţie de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate
  • Angajaţii nu mai pot fi trimişi în regim de telemuncă, iar programul de muncă nu se mai decalează.

 

×
Etichete: robert sighiartau
x close