Doi oameni au avut nevoie de medic după ciocnirea cu forţele de ordine.
De la Bucureşti, şefii poliţiei susţin că nu s-a folosit în niciun moment violenţa împotriva oamenilor.
Premierul Victor Ponta a declarat, referitor la evenimente de la Pungeşti, că acţiunile jandarmilor au fost sută la sută conforme cu legea şi nu se va accepta ca 20, 30, 50 sau 70 de oameni să încalce legea, în timp ce toţi ceilalţi o respectă.
Manifestanţii au autorizaţie pentru a participa la protest zilnic între orele 16:00 şi 20:00.
Reprezentanţii Chevron au anunţat că luni dimineaţă, la ora 7.00, au fost începute lucrările de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localităţii Siliştea-Pungeşti din judeţul Vaslui.