Ministrul Sănătăţii a precizat că Arafat şi-a exprimat de mai multe ori îngrijorarea privind Urgenţa şi că a încercat să îl liniştească, dar nu a reuşit.
"E o decizie a domnului Arafat, respect decizia dânsului. Este un coleg foarte bun, cu experienţă (...). De fiecare dată când am discutat despre medicina de urgenţă din noul proiect, şi-a exprimat îngrijorarea, am încercat să îl liniştesc, dar nu am reuşit", a declarat Ritli, la intrarea în sediul Ministerului Sănătăţii.
"L-am invitat pe colegul meu să analizăm împreună acest segment de Urgenţă, să comentăm împreună, cu argumente pro şi contra. Eu astăzi mă aşez să discut cu el", a adăugat ministrul.
Traian Băsescu l-a atacat dur pe Raed Arafat, în cadrul unei emisiuni al cărei invitat era Arafat, avertizându-l că ar trebui să se gândească să demisioneze din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dacă nu este de acord cu ministrul şi nu reuşeşte să îşi comunice nemulţumirile în cadrul instituţiei.
Raed Arafat este un medic român de origine palestiniană, specialist de Anestezie Terapie Intensivă. A înfiinţat şi coordonat cel mai modern centru de urgenţă din România, staţia SMURD de la Târgu Mureş.
În 2003 a primit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de Cavaler de la preşedintele Ion Iliescu, pentru întreaga activitate ştiinţifică şi de cercetare, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în România
În noaptea de Revelion, în 2005, Raed Arafat a fost decorat de către Traian Băsescu, preşedintele României, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer, pentru eforturile depuse în salvarea oamenilor la inundaţii şi pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vieţilor a numeroşi români.