Lovitură pentru PNL! Deputatul Mihăiţă Calimente a demisionat din partid şi a trecut la ALDE.
Parlamentarul şi-a exprimat opţiunea pentru pressalert: „În PNL, atmosfera a devenit irespirabilă. Nu mi-am putut închipui niciodată că poate exista băsism fără Băsescu. În momentul în care Gheorghe Falcă a fost numit preşedinte unic al filialei arădene a partidului, mi-am dat seama că locul meu nu mai este în acest partid. După ce am luptat zece ani împotriva apucăturilor lui Traian Băsescu şi a celor care au fost în jurul lui şi au jefuit această ţară, m-am trezit coleg cu ei şi chiar mi-au devenit şefi. N-am tăcut nici pe vremea comunismului şi mi-ar fi ruşine de mine dacă aş tăcea acum”, a declarat deputatul arădean.
Mihăiţă Calimente a devenit membru PNL la începutul anilor 2000. În perioada 2000-2012 a fost vicepreşedinte al PNL Arad. A fost ales deputat în trei legislaturi consecutive, fiind președintele Comisiei de supraveghere a SIE.